Andrei Mitra, francizat Captain Bean: „A fost o nebunie totală, dar în cel mai frumos sens al cuvântului”

Au trecut 2 săptămâni de la deschiderea locaţiei Captain Bean Alecsandri din Oradea. Cu acest prilej, vă prezentăm mai multe detalii despre Andrei, despre experienţa sa cu franciza noastră şi planurile lui de viitor.

1. Spune-ne câteva lucruri despre tine. Ce ai făcut înainte de a fi francizat Captain Bean?

Mă numesc Andrei Mitra, am 25 de ani şi sunt de loc din Oradea. Am călătorit şi am locuit prin mai multe părţi ale ţării, îmi plac lucrurile noi şi cred că orice schimbare poate aduce la suprafaţă noi provocări şi totodată oportunităţi frumoase.

Nu pot să nu menţionez experienţa mea cu Captain Bean din facultate, când am lucrat vreme de 6 luni ca barista. Aceasta a reprezentat una dintre cele mai faine perioade din viaţa mea. Am devenit consultant de vânzări în magazinele unei multinaţionale din domeniul telecomunicaţiilor, avansând ulterior pe o poziţie de business advisor, mai apoi store coordinator, iar în ultimul an am fost manager.

A fost o „călătorie” frumoasă de 4 ani şi jumătate în care m-am maturizat, am crescut ca om de vânzări şi ca lider, însă sunt sigur că acum este momentul pentru ceva mai mult şi pentru ceva cu adevărat esenţial pentru mine.

2. Ce anume te-a determinat să renunţi la viaţa de corporatist şi să optezi pentru o franciză?

Am decis că este momentul să îmi demonstrez mie, în primul rând, dar şi celor din jur, că pot să mă resetez, să încep să păşesc pe acest drum al antreprenoriatului şi să îmi duc la îndeplinire visul de a dezvolta o afacere.

Franciza Captain Bean este primul pas, dar şi cel mai important în acest sens, şi cred că a luat fiinţă în momentul cel mai potrivit: acum, când sunt încă tânăr, plin de energie şi cu o puternică dorinţă de a reuşi ceea ce îmi propun să fac.

Nu a fost uşor să îmi părăsesc poziţia de manager pe care am avut-o la precedentul loc de muncă. Acel job îmi oferea, într-adevăr, stabilitate financiară, dar era, totodată, un loc care nu îmi oferea satisfacţia lucrului făcut din plăcere. Ei bine, această plăcere am găsit-o în această lume a antreprenoriatului, chiar dacă începutul este cu siguranţă unul plin de provocări.

3. Cum te-ai simţit în momentul în care ai început lucrul la propria ta afacere? Cum e să fii antreprenor?

Primele pregătiri pentru găsirea spaţiului potrivit şi efectiv primele măsurători ale locaţiei au avut loc în februarie 2020. Locaţia a devenit pregătită 100% la finalul lunii mai, deci au fost aproximativ 2 luni şi jumătate pline de muncă, stres şi provocări la fiecare etapă. Totuşi, mi-a plăcut enorm să pot lua decizii care urmau să dicteze felul în care business-ul meu urma să se dezvolte. Am găsit în Bogdan Pandea şi în echipa lui un sprijin moral şi operational de nădejde.

Încet, încet încep să descopăr un nou mod de viaţă, poate cu mai mult timp liber sau uşor mai flexibil în privinţa programului personal, dar cu o responsabilitate imensă. Visez la acest moment de când eram copil: să lucrez la ceva al meu.

Prima zi cu cafeneaua deschisă a fost o nebunie totală, dar în cel mai frumos sens al cuvântului. Nu mi-am dat seama cum au trecut acele 12 ore de muncă, dar cu siguranţă fizicul meu le-a resimţit. Lucrez în fiecare zi minim 10-12 ore dar nu mai simt oboseala. Acest lucru se datorează faptului că am împlinirea lucrului făcut de mine pentru clienţii mei, cărora încerc să le ofer o părticică din mine. Acest sentiment voi încerca să îl transmit şi primilor mei angajaţi, cărora sper să le pot oferi această experienţă cât mai curând.

4. Cum au perceput orădenii deschiderea unei cafenele Captain Bean la ei în oraş?

Am rămas plăcut surprins când am constatat că o bună parte din clienţii care veneau la cafenea ştiau deja brandul Captain Bean şi abia au aşteptat să deschidem. O parte au venit la mine din curiozitate. Au fost, desigur, mulţi prieteni care mi-au fost alături la deschidere şi, desigur, familia. Cei mai mulţi dintre clienţii primei zile se întorc în mod regulat. Totuşi, cu siguranţă sunt mulţi orădeni care neapărat trebuie să testeze cafeaua şi celelalte produse.

5. Care sunt aşteptările tale pentru acest început antreprenorial şi care sunt planurile tale de viitor?

Îmi doresc să mă bucur de fiecare client fericit şi să găsesc pasiune şi plăcere în tot ceea ce fac. Vreau să mă bucur de cafea şi de puterea acesteia de a aduna oamenii împreună. Evident, am planuri îndrăzneţe pentru viitor. Aşa cum, în trecut, am reuşit să devin dintr-un adolescent un manager de success, îmi doresc ca şi antreprenor să pot inspira la rândul meu oamenii să îşi depăşească întotdeauna limitele şi să-şi înlăture orice frică.

Devino şi tu francizat Captain Bean şi deschide o cafenea la tine în oraş! Mai multe detalii aici
Andrei Mitra, francizat Captain Bean: „A fost o nebunie totală, dar în cel mai frumos sens al cuvântului”
ro_RORO